Friday, December 31, 2010

Overview

Ultima zi din 2010. Maine va fi 2011, dar zilele vor fi exact la fel, cu exceptia faptului ca trebuie sa schimbam calendarul. Bunica mea tinea sa imi dea calendarul ortodox, dar adevarul e ca nu l-am urmarit niciodata, cu atat mai putin l-as urmari acum – zilele libere in Romania nu sunt aceleasi cu zilele libere din Italia. Ca veni vorba de zile libere, de aproximativ o luna am inceput sa lucrez intr-un birou super fancy din centrul Romei, si de atunci ma tot gandesc la zile libere. Inchei 2010 cu un loc de munca asigurat pentru urmatoarele 5 luni, cea mai lunga perioada petrecuta in acelasi loc din ultimii 2 ani. Mi se pare o eternitate!
Daca ar fi sa fac bilantul din 2010, as fi tentata sa ma gandesc doar la ultima perioada, ceea ce ar fi complet discriminatoriu pentru cealalta parte a anului. In ordinea reala, am inceput 2010 in Romania, iar la scurt timp dupa am fost in Belgia, Franta, Germania, Franta, Elvetia, Franta, Italia, Romania, Portugalia, Spania, Portugalia, Romania, Portugalia, Irlanda, Portugalia, Romania, Italia, Romania, Anglia, Romania, Italia, Romania, Italia, s.a.m.d....10 tari si un numar infinit de zboruri, de fapt ar trebui sa trec aeroporturile ca un non-loc unic ce constituie un fel de o alta tara: reguli proprii, teritoriu propriu.
Intrucat nu am scris scrisoarea catre Mos Craciun, as putea sa ii scriu noului an, facand abstractie ca nu reprezinta nimic altceva decat alte 365 de zile cu acelasi potential ca si cele trecute. Mi-as dori de la 2011 poate un numar mai mic de deplasari, dar o multime de locuri noi vizitate, daca se poate si mai indepartate; multe persoane noi, dar si multe regasiri; o noua “eu”, sau regasirea a ceea ce sunt “eu”; si, nu in ultimul rand, echilibrul perfect intre echilibru si dezechilibru. Am I asking too much?

Saturday, December 18, 2010

Monday, November 22, 2010

New life, new me?

We keep talking about intercultural competences acquired through workshops and seminars, but in the end it's either yo have it, or you don't. Who taught the poor immigrant women who are looking after an old person in a foreign country what a cultural shock is and how can you manage it? Which are the levels of intercultural sensitivity and how can you become more tolerant toward others?
I remember having met on an Italian train two Romanian women who had come to Italy a few years before. Once they discovered I was Romanian, they started to reveal me their secrets. "I love preparing pesto for the woman I'm working for, but when she turns her back I always add more basil and olive oil. She has no idea about this, but she goes crazy about it!" I could see in her eyes that she simply loved it.
Of course, many things lay behind this happy image. Living abroad means having to deal with the lack of your family and friends; beside openness, it even involves the possibility that your openness might change you into a somehow different person. At the beginning, it all looks so fascinating and you feel that you've always wanted your life to be like that. Finally, you have reached your goal: new friends, new job, new food... Then, something belonging to your inner culture, that you most probably hated before, starts to yell for new attention. And you find yourself missing the things that you couldn't even bear when you were at home. Surpassing this moment cannot be taught. That's why when someone asks me how come I don't miss home, I don't know what to answer. I do miss home, a lot, but I'm just too curious to give up at all the lovely possibilities that await me.

Monday, November 15, 2010

Overlapping


La mia possibilità di adattamento viene probabilmente dall’immaginazione. Altrimenti non riesco a collegare la mancanza  per i posti lontani o per i personaggi sconosciuti, spesso fittizi, che mi fanno creare un mondo solo mio. E in questo mondo, dove io sono sia il deo che la sua creatura, la mia vita è plurifacciata e nasconde un infinito di possibilità di me stessa. Ivi, anche la mia incapacità di prendere delle decisioni: nel decidere che cosa indossare o che farne della mia vita, mi passano davanti agli occhi le migliaia di apparenze con cui identificarmi e di vite tra cui scegliere.  E, purtroppo, la scelta mi è sempre comparsa come una possibilità noiosa che mi chiude tutte le porte, lasciandomi aperta solo una; e quella porta,  mi porterà solo da una parte. Ma il mio sogno è da sempre stato quello di galleggiare su un mare di potenzialità che io, con solo un tocco, potrei prestare per qualche secondo. Potrei cambiarmi per qualche istante; per poi, finire ad essere il cambiamento stesso.
Dando un’occhiata al mio guardaroba, qualcuno potrebbe svelare questo secreto mio. In lei si nascondono tante persone, potrebbero pensare. Potrebbero capire che faccio troppi sogni e che spesso preferisco i sogni alla realtà. Potrebbero anche confondersi, non capendo perché la mia realtà è cosi diversa dalla loro; non capendo che la mia sia semplicemente fittizia.

Saturday, November 6, 2010

Contrast

Brancas casas caiadas
Que ao sol brando de Outono
Se erguem, testemunhas do tempo,
De um passado sem retorno.
Suas fachadas imóveis
De centenárias vivências,
Seu ar inextirpável,
Sua misteriosa indeiscência,
Que segredos encerra
Desta minha bela terra.
(Ines Ribeiro)